Spionajul electronic si epoca ciber-razboaielor

Spionajul electronic – cea mai importantă armă a secolului al XXI-lea?

Imaginea pe care fiecare dintre noi o are despre spioni a fost modelată în secolul al XX-lea de nume celebre care au schimbat soarta planetei, precum Mata Hari sau Kim Philby. Această perspectivă asupra spionajului a fost consolidată de celebra serie de romane ce-l aveau ca protagonist pe James Bond, a cărui reputaţie de spion-model a fost consolidată de numeroasele ecranizări. În ultimele decenii, însă, imaginea romanţată a spionilor devine tot mai îndepărtată de realitatea ce se conturează graţie evoluţiei tehnologice. Dacă pe vremuri spionii obţineau informaţii importante „trăgând de limbă” adversarii sau plasând microfoane ascunse, astăzi spionajul electronic capătă o importanţă tot mai mare, printre victimele sale numărându-se cele mai mari companii din lume, Pentagonul şi chiar Dalai Lama.
Ciberspionajul a cunoscut o creştere accelerată în ultimii ani, făcând victime în rândul celor mai mari ţări şi companii de pe glob. Un raport elaborat în octombrie 2011 de cea mai importantă organizaţie de contraspionaj din SUA, Office of the National Counterintelligence Executive, anunţa că „spionajul industrial şi economic realizat de agenţi străini reprezintă o ameninţare semnificativă şi totodată una din ce în ce mai importantă la adresa prosperităţii şi siguranţei naţionale. Ciberspaţiul – locul în care se desfăşoară activitatea comercială a companiilor şi apar noi idei – amplifică aceste ameninţări, permiţând actorilor rău-intenţionaţi să fure cu rapiditate cantităţi mari de date, rămânând totodată anonimi şi greu de detectat”.

În raport se afirmă că „actorii chinezi reprezintă cei mai activi şi cei mai perseverenţi autori ai spionajului economic” şi că „numeroase companii americane şi mulţi specialişti în cibersecuritate au identificat un număr masiv de atacuri informatice lansate din China”.
Ciberspionajul are un avantaj semnificativ faţă de spionajul tradiţional: permite transferul rapid al unor cantităţi imense de informaţie. Până de curând, spionajul economic necesita transmiterea unei cantităţi mari de documente în formă fizică, fiind astfel mult mai uşor de detectat. Pentru a ilustra acest lucru, raportul oferă exemplul lui Donfan Chung, un fost angajat al companiilor aeronautice Rockwell şi Boeing, în cadrul cărora a lucrat ca inginer la bombardierul B-1 şi la navetele spaţiale americane.
În 2010, Chung a fost condamnat la 15 de ani de închisoare pentru spionaj după ce autorităţile au descoperit în casa lui 250.000 de documente importante, despre care oficialii americani cred că au fost transmise industriei aeronautice chineze în perioada 1976-2006. Dacă în forma fizică aceste documente erau dificil de predat beneficiarilor activităţii de spionaj, în format electronic toate aceste date ar fi încăput pe un CD sau pe un stick USB.
Activitatea spionilor chinezi se extinde în toate sectoarele economiei, fiind afectate companii din industriile petrolieră, auto şi chiar IT. În 2010, Google a fost victima unui atac informatic provenind din China şi a cărui sursă a fost identificată de VeriSign iDefense ca fiind chiar guvernul chinez. Gigantul american a susţinut că autorităţile chineze au stat la baza furtului codului sursă, oficialităţile de la Beijing respigând această acuzaţie.
Cel mai cunoscut atac de origine chineză este cel supranumit de americani „Titan Rain”, operaţiune în cadrul căreia ciberspionii chinezi au penetrat reţelele a numeroase instituţii importante din SUA, printre care Lockheed Martin, Laboratoarele Naţionale Sandia şi chiar NASA.
Hackerii de origine chineză nu sunt singurii acuzaţi de ciberspionaj de către oficialii SUA. Specialiştii americani în contraspionaj au acuzat în acelaşi raport şi serviciile de spionaj ruse, susţinând că acestea depun eforturi intense pentru colectarea de informaţii economice şi tehnologice din surse americane.
La rândul lor, oficialii chinezi se tem că ciberspionii SUA au acces în reţelele lor. Adam Segal, unul din cei mai importanţi experţi pe probleme referitoare la China din cadrul Council of Foreign Relations a declarat pentru FastCompany că „oficialii chinezi pornesc de la premisa că NSA (Agenţia Naţională de Securitate din SUA) are acces la toată reţeaua lor. Chinezii sunt nevoiţi să apeleze la produse ale companiilor americane, precum Cisco sau Microsoft, şi sunt convinşi că acestea sunt dotate cu breşe de tip backdoor ce permit agenţiilor secrete americane să le acceseze”. Segal consideră că bănuielile oficialilor chinezi sunt întemeiate.
Care este impactul economic al spionajului electronic?

Oficialii americani nu sunt singurii care au tras un semnal de alarmă. Serviciile de contraspionaj ale altor ţări occidentale suspectează că Rusia şi China stau la baza multor atacuri informatice, folosind ciberspionajul pentru a obţine informaţii şi tehnologii care să permită dezvoltarea industriilor proprii cu costuri reduse de cercetare şi dezvoltare.
În Germania, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei estimează valoarea daunelor provocate de spionajul economic companiilor germane la 30-70 milioane de dolari, consecinţa acestora fiind pierderea a 30.000 - 70.000 de locuri de muncă.
Şi ţările industrializate din Asia sunt afectate de spionajul industrial. Coreea de Sud estimează că în 2008 costul spionajului economic s-a ridicat la 82 miliarde de dolari, fiind de 4 ori mai mare decât în 2004. Conform oficialilor coreeni, peste 60% dintre companiile care au căzut victime spionajului erau de dimensiuni mici şi mijlocii, iar mai bine de jumătate dintre cazurile de spionaj aveau ca sursă China.
Japonia este o altă ţară în care se înregistrează numeroase atacuri electronice. Într-un sondaj efectuat în 2007 de Ministerul Economiei japonez în rândul a 625 de companii producătoare, mai bine de 35% dintre acestea au raportat că au fost victimele unui atac ce a dus la pierderea unor date tehnologice importante.
Un raport elaborat în 2010 în Canada a indicat că 86% din marile companii canadiene au fost victimele unui atac cibernetic, iar spionajul electronic ce are ca ţintă companiile private din această ţară s-a dublat ca volum între 2008 şi 2010.
În Marea Britanie, celebrul antreprenor James Dyson (inventatorul aspiratorului fără sac şi al ventilatorului fără elice) a avertizat în 2011 că studenţii chinezi fură secrete tehnologice şi ştiinţifice din universităţile britanice. Una din tehnicile menţionate de el este plantarea de bug-uri în software-ul folosit de universităţi, aceste anomalii permiţându-le spionilor chinezi să obţină informaţii chiar şi după ce studenţii părăsesc universităţile.

O mare problemă pe care o au companiile este identificarea acţiunilor ciberspionilor. Richard Bejtlich, şeful diviziei de securitate a companiei Mandiant, care a asistat Google şi alte companii la curăţarea reţelelor după atacuri, susţine că, în medie, un atac de ciberspionaj se desfăşoară de-a lungul a 458 de zile până este detectat de compania victimă. Situaţia este mai bună astăzi în ce priveşte durata atacurilor, a declarat Bejtlich pentru Wired, deoarece acum câţiva ani nu era ieşit din comun ca un atac să dureze 2-3 ani înainte de a fi detectat.
Numeroase companii din SUA au aflat că au fost victimele ciberspionajului abia după ce au fost informate de FBI. Un caz celebru a avut loc în 2010, când Camera de Comerţ a SUA a fost înştiinţată de către reprezentanţii Biroului Federal de Investigaţii că servere situate în China copiau în mod neautorizat informaţii de la patru dintre experţii săi specializaţi în Asia. Chiar şi după ce au identificat scurgerea de informaţii şi au apelat la specialişti care au securizat reţeaua organizaţiei, angajaţii Camerei de Comerţ au descoperit cu surprindere că una din imprimantele din birou şi termostatul aflat în unul dintre apartamentele deţinute de organizaţie transmiteau în continuare informaţii către o adresă de internet aflată în China!
Scott Aken, un fost agent FBI specializat în contraspionaj, a explicat pentru New York Times că „ciberspionii chinezi sunt foarte buni în a-şi acoperi urmele. În majoritatea cazurilor, companiile nu realizează că au făcut obiectul unui caz de spionaj electronic decât după câţiva ani, atunci când o companie concurentă de peste hotare lansează pe piaţă un produs identic, cu 30% mai ieftin”.
Ce ne pregăteşte viitorul?

Ritmul alert al evoluţiei în domeniul IT va duce la apariţia de noi puncte slabe, ce deschid calea spre ciberspionaj. Specialiştii estimează că numărul dispozitivelor conectate la Internet - de la smartphone-uri la laptopuri - va fi dublu în 2015 faţă de 2010. Numărul tot mai mare de potenţiale ţinte şi diversitatea sistemelor de operare vor oferi noi oportunităţi specialiştilor în spionaj electronic.
De asemenea, specialiştii prevăd că în viitorul apropiat numeroase companii vor opta pentru folosirea tehnologiei „cloud”, ceea ce va permite optimizarea costurilor prin administrarea centralizată a datelor. Tehnologia „cloud” conferă numeroase avantaje companiilor, reducând costurile şi permiţând angajaţilor să acceseze reţeaua companiei şi să lucreze oricând şi din orice loc de pe glob. Ea prezintă numeroase avantaje şi din punct de vedere al securităţii, permiţând administrarea centralizată a serviciilor de acest tip, însă posibilitatea accesării datelor companiei de oriunde oferă mai multe oportunităţi ciberspionilor.
Toate aceste elemente sugerează că spionajul digital va continua să crească în acelaşi ritm alert înregistrat în ultimii ani. În septembrie 2011, într-o depoziţie în faţa Congresului american, un director al serviciilor secrete americane estima că în 2010 ciberspionii au furat 867 de terabytes de date din SUA, adică de patru ori mai multe date decât există în arhivele Bibliotecii Congresului. Mike McConnell, fost coordonator al serviciilor de informaţii din SUA, a declarat pentru New York Times că „această cantitate de date este furată astăzi într-o singură zi. Volumul este uluitor”.
Aşadar, pe măsură ce lumea digitală va continua să se dezvolte în următorii ani, pericolele asociate ei vor creşte pe măsură, aplicarea unor măsuri de securitate complexe devenind o prioritate absolută pentru desfăşurarea activităţii companiilor şi entităţilor în condiţii de siguranţă.

Trăim în epoca ciber-războaielor

Trăim în epoca ciber-războaielor     cyber, ciber, razboi, lumea virtuala, internet, arma, domeniu, militar, armata, china, sua, lupta

Pe măsură ce economiile ţărilor dezvoltate exploatează avantajele oferite de Internet, intrastructura şi secretele acestor ţări devin din ce în ce mai vulnerabile atacurilor cibernetice. Dacă în secolul trecut războaiele aveau loc pe câmpul de luptă, astăzi obţinerea resurselor adversarilor implică din ce în ce mai des o bătălie în teritoriul virtual. Teoreticienii consideră ciberspaţiul ca fiind al cincilea domeniu în care se poate desfăşura un război, după sol, mare, aer şi spaţiu.
Printre infrastructurile cibernetice vulnerabile se numără reţelele electrice, cele ale spitalelor, băncilor, ale companiilor de telecomunicaţii sau din domeniul apărării, iar pe măsură ce tot mai multe informaţii devin conectate la spaţiul virtual, lista potenţialelor ţinte se măreşte. Pentru că toate aceste sisteme sunt interconectate, un atac cibernetic poate dezactiva în doar 15 minute reţeaua electrică a SUA, cu consecinţe devastatoare asupra reţelelor bancare, de transport, de comunicare, afectând chiar şi lanţurile logistice ce asigură alimentarea cu hrană a populaţiei.
Pe lângă avantajul pe care ciberspaţiul îl oferă potenţialilor atacatori prin uşurinţa şi viteza cu care resursele adversarului pot fi obţinute sau distruse, ciber-războiul poate aduce un alt atu forţei agresoare: identitatea atactorilor poate fi disimulată.
În cazul armei-cheie a secolului XX-lea, bomba nucleară, ţările ce o puteau folosi în luptă au ales să nu o facă, fiind descurajate de faptul că un contraatac al inamicului ar fi fost la fel de devastator, Hiroshima şi Nagasaki servind drept exemplu. În schimb, atacul cibernetic, ce se anunţă a fi instrumentul militar esenţial al secolului al XXI-lea, ar putea evita acest impendiment dacă victima atacului nu ştie împotriva cărei ţări să lanseze contraatacul.
1982 - primele daune produse de o armă cibernetică

Primul atac informatic a avut loc în 1982, când spionii sovietici au furat un sistem de control computerizat de la o companie canadiană. Ceea ce nu ştiau agenţii secreţi sovietici era că specialiştii CIA reuşiseră să introducă în software-ul furat o "bombă logică", aşa cum sunt numite liniile de cod introduse în programele de computer care, atunci când anumite condiţii sunt împlinite, activează o funcţie maliţioasă. În cazul sistemului furat de spionii URSS, bomba logică inserată de CIA a condus la o explozie masivă ce a avut loc la o conductă de gaz din Siberia. Deflagraţia a fost atât de mare încât a fost detectată din spaţiu de sateliţii americani, iar Thomas Reed, un fost comandant al aviaţiei SUA, a descris-o în autobiografia sa ca fiind "cea mai mare explozie non-nucleară detectată vreodată din spaţiu".
Cu toate acestea, atacurile cibernetice nu au intrat în atenţia opiniei publice decât la 25 de ani după acest eveniment.
2007 - prima dată când o ţară întreagă este atacată în ciberspaţiu

În aprilie 2007, Estonia a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent, site-urile parlamentului, ministerelor, băncilor, principalelor ziare şi televiziuni fiind ţintele răufăcătorilor virtuali. Timp de trei săptămâni, ţara a fost paralizată, ministerele, băncile şi numeroase companii fiind nevoite să-şi oprească activitatea, iar cetăţenii au avut probleme în a accesa Internetul. Primul atac cibernetic asupra unei întregi ţări a venit pe fondul unei dispute politice pe tema mutării unui monument dedicat eroilor sovietici, propunere îndelung contestată de minoritatea rusă din Estonia şi de Kremlin.
Majoritatea informaţiilor au indicat adrese de internet originare din Rusia ca sursă a atacurilor, iar ministrul de externe al Estoniei a acuzat Kremlinul de implicare. Rusia a susţinut că acuzele sunt nefondate, însă şeful Centrului Militar de Prognoză din Rusia, Colonelul Anatoli Tsiganok, a lăsat de înţeles că armata rusă are forţa de a conduce un astfel de atac, declarând că "aceste atacuri au fost încununate de succes, iar NATO nu a avut nici un fel de replică la ofensiva virtuală a Rusiei".
Georgia a suferit atacuri similare în 2008, într-o perioadă ce a coincis cu conflictul georgiano-rus din Osetia de Sud. Din cauza atacurilor venite dinspre Rusia, routerele din Turcia şi Rusia ce făceau legătura cu Georgia erau supraîncărcate cu date spre ţara gruzină, astfel că traficul spre lume era complet sufocat. Din acest motiv, cetăţenii Georgiei nu puteau accesa niciun site străin pentru a se informa şi nici nu puteau trimite emailuri sau alte tipuri de pachete de date în afara ţării. De asemenea, Georgia a pierdut controlul asupra domeniului .ge, fiind nevoită să transfere site-urile guvernamentale pe servere din afara ţării. Pagina preşedintelui ţării a fost mutată în "exil virtual" pe un blog găzduit de Google în California.
Cel mai devastator atac a fost cel înregistrat de sistemul bancar georgian. Pentru că băncile din Georgia şi-au sistat orice activitate online şi nu puteau fi astfel atacate de către hackerii ruşi, aceştia au trimis atacuri înspre sistemul bancar internaţional, camuflând sursa atacurilor pentru a părea că originează din Georgia! Sistemele de securitate ale băncilor internaţionale au reacţionat automat, blocând toate conexiunile cu sistemul bancar georgian. Acest lucru a dus la blocarea imediată a operaţiunilor bancare din Georgia şi la paralizarea sistemului de cărţi de credit, lucru ce a atras şi oprirea reţelelor de telefonie mobilă.
Atacurile asupra Estoniei şi Georgiei au condus la o reevaluare a doctrinelor militare ale statelor membre NATO, securitatea cibernetică căpătând mai multă importanţă.
Cu toate acestea, Rusia a reuşit să atace şi pe cel mai important membru NATO: în noiembrie 2008, un virus de origine rusă a reuşit să penetreze cel puţin una din reţelele secrete ale armatei SUA, reuşita atacului fiind recunoscută în mod public de Pentagon.
2010 - Stuxnet, arma cibernetică ce a deraiat programul nuclear iranian

Cea mai sofisticată armă cibernetică ce a ieşit până acum la iveală este Stuxnet, un vierme informatic ce a fost folosit pentru a întârzia programul nuclear iranian. Un virus extrem de complex, despre care se crede că a fost elaborat în urma unei colaborări americano-israeliene, Stuxnet a impresionat analiştii din domeniul securităţii informatice prin numărul de vulnerabilităţi pe care acesta le-a exploatat, fiind de departe cel mai ingenios şi complex vierme informatic descoperit vreodată. Atacul informatic a fost la fel de eficient ca unul militar, estimează analiştii, provocând o întârziere de aproximativ 2 ani programului nuclear iranian.
Deşi nici SUA, nici Israelul nu şi-au asumat această armă cibernetică, complexitatea acesteia indică implicarea a cel puţin unui guvern în elaborarea sa (Microsoft estimează că au fost necesare echivalentul a 10.000 de zile de muncă pentru crearea Stuxnet), iar reprezentanţii celor două ţări au ezitat să nege participarea la conceperea acestui virus informatic. O investigaţie a New York Times a arătat că proiectul de sabotaj al programului nuclear iranian a fost început de preşedintele Bush în ianuarie 2009, fiind accelerat sub conducerea preşedintelui Obama.
Analiştii israelieni consideră că Iranul va obţine o bombă atomică în 2014-2015, cu trei ani mai târziu decât se estima iniţial, Stuxnet fiind considerat un succes răsunător, urmând să fie consemnat în cărţile de istorie ca prima armă cibernetică ce a avut un efect devastator.
Iranul a reacţionat investind 500 de milioane de dolari în departamentul militar dedicat războiului cibernetic, estimându-se că deţine a doua "armată virtuală" la nivel mondial.
2011 - Războiul cibernetic dintre SUA şi China se ascute

Până în 1991, strategia militară a Chinei în cazul unui război cu SUA se baza în mare parte pe numărul mare de soldaţi, liderii comunişti considerând că armata americană va fi învinsă graţie avantajului numeric. După desfăşurarea masivă de forţe americane cu ocazia războiului din Golf, conducătorii chinezi au conştientizat că această strategie nu va funcţiona. Supremaţia militară a SUA nu poate fi contestată de nimeni, au conchis ei, cel puţin nu cea convenţională.
Şefii armatei şi-au dat seama că au nevoie de o capacitate de război asimetric care să pună SUA în dificultate. Atuul din mânecă identificat de generalul Wang Pufeng s-a intitulat "zhinxinziquan", adică "dominarea informaţiei", dominare ce putea fi atinsă doar printr-un atac cibernetic. Tocmai de aceea, strategii militari chinezi pun un mare accent pe cyberspaţiu, recunoscând că acest domeniu este unul în care dominaţia americană poate fi contestată, compensând pentru diferenţa calitativă dintre forţele convenţionale chineze şi cele americane.
În ultimii ani, hackerii chinezi au lansat din ce în ce mai multe atacuri asupra computerelor ce aparţin guvernului SUA şi companiilor din industria apărării. Din 2006 până în 2011, numărul atacurilor lansate împotriva computerelor aparţinând guvernului federal american a crescut cu 650%. Printre oficialii de rang înalt atacaţi de agenţii chinezi se numără Secretarul Apărării, Robert Gates, şi Secretarul Comerţului, Carlos Gutierrez, căruia i s-au copiat toate datele de pe laptop cu ocazia unei vizite la Beijing, pentru ca apoi să se încerce conectarea cu ajutorul lor la serverele Departamentului Comerţului din SUA.
SUA nu este singura ţară afectată. În 2011, instituţii precum Comisia Europeană şi FMI au fost ţinta unor atacuri semnificative, iar computerele guvernului francez au căzut victimă hackerilor cu puţin timp înainte ca această ţară să găzduiască summitul G20. Guvernul german susţine că hackerii chinezi au accesat computerul personal al premierului Angela Merkel, o altă victimă a acestora fiind premierul Australiei. Directorul MI5, Jonathan Evans, a comunicat celor mai importante 300 de companii din Marea Britanie că reţelele lor au fost penetrate de agenţii guvernului chinez.

Instituţiile guvernamentale nu sunt singurele ce cad pradă spionilor virtuali. După ce hackerii au reuşit să pătrundă în sistemele companiei RSA Security, care oferă servicii de securitate, au folosit codurile de acces obţinute pentru a accesa sistemele Lockheed Martin, cel mai mare mare furnizor din lume de soluţii în domeniul apărării.
Recent, Richard Clarke, fostul consilier principal pe probleme de securitate al lui Bill Clinton şi al lui George W. Bush, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte atacurile lansate de China asupra SUA în ciberspaţiu. Clarke este cunoscut pentru faptul că a încercat să avertizeze structura de conducere a SUA cu mai mult timp înainte de evenimentele din 11 septembrie 2001 despre pericolul pe care îl reprezenta Al-Qaeda, fără a reuşi să convingă administraţia Bush.
Acum, Richard Clarke condamnă dur atacurile chineze asupra infrastructurii cibernetice americane. "Dacă am descoperi explozibili de origine chineză de-a lungul reţelei electrice naţionale a SUA, am considera acest lucru un act de război. Bombele digitale ale Chinei constituie un pericol la fel de grav", a avertizat el recent într-un editorial publicat în Wall Street Journal. China a obţinut date secrete din reţelele americane în volume imense, de ordinul terabiţilor, de la coduri de acces ale Departamentului de Stat până la design-ul armelor în valoare de miliarde de dolari.
Clarke menţionează că în 2009, reţeaua electrică a SUA a fost atacată de hackeri, care au lăsat o poartă de acces care le permite să preia controlul, atac recunoscut de preşedintele Obama. "Atacul asupra reţelelor electrice nu poate conduce nici la îmbogăţire şi nici nu oferă date de interes spionilor. Singurul motiv pentru care acest lucru poate fi explicat este ca formă de contracarare a supremaţiei militare americane prin ameninţarea cu distrugerea a elementelor de bază ale economiei SUA. Strategii militari chinezi au scris că aceasta este metoda prin care China poate fi pe picior egal cu SUA din punct de vedere militar", a explicat Clarke.
Cum va continua era războaielor cibernetice?

Ca răspuns la numeroasele atacuri la care infrastructura SUA a fost supusă în ultima vreme, Pentagonul a anunţat recent noua strategie asupra spaţiului virtual. Aceasta cuprinde o schimbare dramatică, guvernul american anunţând că intenţionează să clasifice sabotajul computerizat drept un act de război. Acest lucru înseamnă că, pentru prima dată, SUA afirmă deschis că este dispusă să folosească forţele militare tradiţionale pentru a răspunde la un atac cibernetic. "Dacă foloseşti atacuri cibernetice pentru a ne dezactiva reţelele electrice, nu fi surprins dacă te vei trezi lovit de o rachetă", a descris un oficial din armata SUA noua doctrină.
Pentagonul intenţionează să folosească conceptul de "echivalenţă" pentru a decide căror atacuri cibernetice să răspundă cu arme convenţionale. Astfel, dacă un atac cibernetic va produce victime, daune materiale şi perturbări în funcţionarea normală a societăţii similare cu efectul unui atac militar tradiţional, armata SUA va lua în calcul posibilitatea de a răspunde prin forţa militară convenţională.
De asemenea, Pentagonul a anunţat că lucrează la un sistem intitulat National Cyber Range, ce reprezintă o "clonă" a Internetului în care vor putea fi simulate ciber-războaie. Terenul de antrenament virtual va permite armatei americane dezvoltarea de strategii şi tehnici de atac şi de apărare în spaţiul virtual. Acest sistem va intra în funcţiune în 2012, fiind conceput de DARPA, agenţia care a conceput Arpanet, precursorul Internetului de azi.
Recent, NSA (Agenţia de Securitate Naţională a SUA) a anunţat un parteneriat cu majoritatea furnizorilor de conexiuni la Internet din SUA în cadrul căruia vor scana traficul de date transportat de acestea, în scopul detectării atacurilor cibernetice şi eliminării lor.
China a reacţionat prompt la aceste măsuri, oferind o replică în principalul ziar al armatei. Într-un articol publicat la jumătatea lunii iunie 2011, publicaţia a acuzat măsurile SUA, acuzând armata americană de "o încercare grăbită de a obţine avantaje militare pe Internet, ridicând un nou război virtual pe o culme furtunoasă". Jurnalul, cunoscut pentru faptul că reflectă gândirea conducătorilor militari chinezi, a adăugat că "acţiunile americanilor ne reamintesc că pentru a proteja siguranţa naţiunii noastre pe Internet este nevoie să accelerăm dezvoltarea capacităţilor de apărare şi să grăbim paşii prin care vom concepe o armată a Internetului puternică".

Şi alte ţări reacţionează la pericolul atacurilor cibernetice. Germania şi-a inaugurat pe 16 iunie 2011 centrul de securitate cibernetică, ministerul de interne declarând că "protejarea infrastructurii esenţiale este elementul cheie al cibersecurităţii". Tot în această lună, Guvernul României a aprobat înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Acesta va avea rolul de a proteja infrastructurile cibernetice ale României.
Evenimentele ce au loc în ultimii ani conturează, din ce în ce mai clar, faptul că suntem martorii primilor paşi făcuţi în cursa înarmării în spaţiul cibernetic. Astfel, va trebui recunoaştem războiul cibernetic drept un element important al lumii de astăzi şi să conştientizăm riscurile şi vulnerabilităţile pe care le implică acest nou domeniu al războiului, ce are potenţialul de a provoca daune devastatoare, similare celora înregistrate în marile războaie ale secolului al XX-lea.

Capcanele internetului Visusii si Aplicaţii malware

Visusii si Aplicaţii Malware 

Viruşii devin mobili – cum ne protejăm telefonul de ameninţări?

Pe   măsură ce dispozitivele mobile se transformă din simple telefoane în veritabile computere portabile folosite pentru cumpărături, online banking şi stocarea datelor personale, acestea devin o ţintă importantă pentru hackeri şi pentru aplicaţiile malware.
Se estimează că în 2013 au fost comercializate la nivel mondial aproximativ 500 de milioane de smartphone-uri şi tablete. Dispozitivele mobile sofisticate continuă să crească în popularitate, iar această tendinţă n-a trecut neobservată de ciberinfractori, care dezvoltă la rândul lor noi ameninţări ce speculează vulnerabilităţile acestor dispozitive.
Android, cel mai atacat sistem de operare

Ameninţările mobile se amplifică pe măsură ce telefoanele inteligente cresc în popularitate. Specialiştii au identificat în luna decembrie 2011 peste 1.000 de troieni ce ţinteau smartphone-urile, depăşind numărul tuturor viruşilor anti-smartphone identificaţi în anii precedenţi.
Cele mai importante ţinte ale dezvoltatorilor de aplicaţii malware pentru smartphone sunt utilizatorii celui mai popular sistem de operare mobil: Android. În primele trei luni ale anului 2012 au fost identificate 5.000 de aplicaţii malware concepute special pentru Android. Conform datelor Bitdefender, rata de infectare a aplicaţiilor pentru Android a crescut semnificativ la începutul acestui an, cele mai multe ameninţări vizând furtul de date personale. Primele 3 locuri în "clasamentul infectărilor" sunt ocupate de China, Rusia şi Franţa, iar România se află pe locul 6.
Una dintre cele mai răspândite ameninţări o reprezintă un troian camuflat într-o aplicaţie denumită "Battery Doctor". Cei care instalau programul sperând să optimizeze consumul de energie al acumulatorului aveau parte de o surpriză neplăcută: la fiecare 4 ore, troianul trimitea cele mai importante date personale (printre care localizarea fizică a dispozitivului, lista de contacte, SMS-urile şi emailurile) către serverele hackerilor.
Ciberinfractorii creează foarte multe aplicaţii malware, încercând mereu să profite de tendinţe. Recent, mai multe aplicaţii malware au fost lansate sub numele unor jocuri populare, precum Temple Run, Angry Birds Space sau Fruit Ninja. În Rusia, ciberinfractorii au creat un site care imita Instagram, o aplicaţie celebră folosită pentru a realiza fotografii şi pentru a le face disponibile altora pentru vizualizare. Cei care cădeau în plasă şi instalau aplicaţia contrafăcută destinată telefoanelor cu Android descopereau la finalul lunii, atunci când îşi verificau factura, că smartphone-ul trimitea fără permisiunea lor SMS-uri foarte costisitoare către numere premium.

Unele aplicaţii malware sunt atât de eficiente încât utilizatorul nu realizează că a căzut victimă unui atac informatic. Specialiştii Bitdefender au identificat în 2011 mai multe programe ce foloseau un spyware intitulat Android.Spyware.GoneSixty.Gen, care în mai puţin de un minut extrăgea şi transmitea datele utilizatorului. După ce informaţiile ajungeau în posesia hackerilor, programul se dezinstala automat, fără să lase urme.
Aplicaţiile infectate nu se găsesc doar în magazinele online, ci şi pe site-uri. Recent, specialiştii au identificat o nouă metodă de infectare cu troieni pentru Android. Intitulat NotCompatible, troianul se prezintă utilizatorului, la accesarea unui site infectat, drept o "actualizare a sistemului de operare". Atacatorii pot folosi această aplicaţie malware pentru a obţine acces la reţeaua unei companii sau a unui organism guvernamental în cazul în care utilizatorul smarphone-ului infectat se conectează la aceasta.
De asemenea, aplicaţiile malware se răspândesc şi cu ajutorul codurilor QR, care la scanare solicită utilizatorului să descarce şi să instaleze o aplicaţie.
Cum ne protejăm smartphone-ul de malware?

Pentru a evita să descărcaţi o aplicaţie infectată, asiguraţi-vă că folosiţi o sursă sigură. La începutul acestui an, Google a anunţat implementarea unui serviciu intitulat "Bouncer", care va verifica aplicaţiile din Google Play, sursa oficială de aplicaţii pentru telefoanele Android. De asemenea, este recomandat să verificaţi recenziile aplicaţiilor înainte de a le instala.
Chiar dacă nu instalaţi aplicaţii din surse necunoscute, este recomandat să folosiţi o soluţie de securitate pentru a scana programele pe care doriţi să le instalaţi. DroidDream, un troian pentru Android, a făcut peste 200.000 de victime anul trecut înainte să fie eliminat de Google din Android Market.
Încercaţi să nu împrumutaţi altcuiva telefonul mobil, iar dacă o faceţi, să urmăriţi cu atenţie acţiunile pe care persoana respectivă le întreprinde pe smartphone-ul dumneavoastră. Din acelaşi motiv, nu vă lăsaţi telefonul mobil nesupravegheat.
Unul dintre cei mai cunoscuţi experţi din industria soluţiilor de securitate IT, Eugene Kaspersky, estima pentru BBC News că "infractorii care ţintesc telefoanele mobile câştigă între 1.000 şi 5.000 de dolari pe zi". Specialistul a explicat că "în general, un singur utilizator nu are foarte mulţi bani disponibili în cont, însă când infectezi sute de mii de telefoane poţi obţine o sumă colosală".
Dacă smartphone-urile au înlocuit până acum aparatul foto şi aparatele GPS, în viitor ele promit să înlocuiască inclusiv portofelele, graţie tehnologiei NFC (Near-Field Communication) ce facilitează plăţile şi transferul rapid de date. Această tehnologie promite să ne facă viaţa mai uşoară, dar totodată va transforma smartphone-urile noastre într-o ţintă şi mai atrăgătoare pentru infractori.
De aceea, pe măsură ce telefoanele mobile devin minicomputere ce gestionează date personale importante, folosirea unei soluţii de securitate devine o necesitate.

Internetul sub ameninţare: viruşii informatici

Ce este un virus? În lumea vie, un virus este o entitate biologică de un tip aparte: incapabil să se reproducă numai prin mijloace proprii, el pătrunde într-o celulă, îşi inserează materialul genetic în cel al celulei-gazdă şi foloseşte programele genetice ale acesteia pentru a se multiplica. Deşi cercetări recente au arătat că nu toate virusurile sunt dăunătoare, ba unele chiar pot avea roluri benefice pentru gazdă, percepţia comună asociază virusurile cu răul, cu boala. Această asociere a inspirat şi denumirea dată unor programe de computer capabile de a face rău: viruşi informatici.
Două lămuriri:

1. În biologie se foloseşte, drept plural, termenul "virusuri", în timp ce în informatică, ne-am obişnuit în asemenea măsură să le zicem "viruşi", încât aşa le-a rămas numele.
2. Viruşii informatici reprezintă doar una dintre categoriile de programe vătămătoare - aşa-numitele malware - ce pot infecta computerele. Viruşii reprezintă, într-un fel, copilăria fenomenului malware; azi, ameninţări mai sofisticate şi mai diversificate au complicat enorm problema protecţiei computerelor. Aşa-numitele programe anti-virus realizate azi sunt, în realitate, programe anti-malware capabile să detecteze şi să elimine o gamă largă de ameninţări, de diverse tipuri. Dar, în accepţia comună a termenului, sunt numite viruşi fel de fel de programe dăunătoare care infectează la un moment dat computerul.

Acestea fiind zise, să trecem în revistă - pe scurt, că lucrurile mai complicate le lăsăm în seama profesioniştilor - principalele categorii de malware ce ne ameninţă computerele şi reţelele şi să amintim câteva dintre cele mai periculoase şi răufăcătoare astfel de programe, care au produs pagube şi panică în lumea utilizatorilor, de-a lungul timpului.

Un virus, în înţelesul strict al termenului, este un program care, odată pătruns în computer, se ataşează, în general, de fişiere executabile; când acestea sunt deschise, virusul se răspândeşte şi la alte asemenea fişiere. Deşi există şi unii viruşi creaţi doar ca să se răspândească, pur şi simplu, fără alte consecinţe, aproape întotdeauna viruşii poartă şi instrucţiuni menite să modifice (în general deteriorându-le) fişierele din computerul infectat.

Worm ("vierme") este un program capabil să se răspândească în mod autonom, fără a fi necesar să se ataşeze de alte programe din computer. Ca şi viruşii, programele de tip worm creează probleme, fie măcar prin faptul că consumă din lărgimea de bandă necesară transmiterii de date, încetinind traficul. Dar, de cele mai multe ori, fac mult mai mult rău decât atât.

Troian (de la "cal troian" - Trojan horse sau trojan) este un program dăunător deghizat într-unul paşnic sau chiar dezirabil. (Ştiţi povestea calului troian, din mitologia greacă: în timpul războiului cu Troia, grecii, la sfatul lui Ulise, au construit un uriaş cal de lemn, pe care l-au lăsat în faţa Troiei; fără să se gândească prea mult, locuitorii acesteia, încântaţi, l-au dus în cetate; la căderea nopţii, din burta calului au ieşit războinicii greci, care i-au măcelărit pe toţi cei din oraş şi astfel a fost cucerită Troia.)
Un troian se prezintă ca un fişier inofensiv şi interesant, tentându-l astfel pe utilizator să îl descarce de pe Internet, după care, precum grecii înarmaţi din burta calului, iese la iveală pericolul: software-ul malefic poate şterge documente sau poate instala alte programe vătămătoare.

Un troian, un worm sau un alt tip de malware poate fi utilizat pentru a instala un sistem de acces fraudulos, backdoor ("uşa din dos", cum ar veni), care permite unor operatori rău-intenţionaţi să se strecoare în sistem eludând procedurile de autentificare. Aşa reuşesc crackerii să pătrundă în computere, trecând de barierele de siguranţă care îi opresc pe alţi utilizatori.

Rootkits sunt tehnici folosite pentru a ascunde faptul că au fost instalate anumite programe nedorite; în cadrul unor asemenea operaţiuni, este modificat sistemul de operare al computerului-gazdă, astfel încât programul malware să fie disimulat, ferit de sistemele de detecţie. Uneori, asemenea tipuri de malware conţin instrucţiuni care nu numai că le fac aproape de nedetectat, dar împiedică şi ştergerea lor.

Spyware este un tip de malware care, instalat pe un computer fără ştirea utilizatorului şi greu de detectat, adună informaţii despre acesta şi le face accesibile altor persoane, care utilizează aceste informaţii în propriul lor interes. Un program spyware poate afla fel de fel de date: ce fel de site-uri web vizitează adesea utilizatorul, dar şi date de logare pe diverse site-uri, informaţii legate de finanţele personale şi altele, care, ajunse în mâinile cui nu trebuie, pot genera probleme. Uneori, e vorba doar de bombardamente plictisitoare şi enervante cu mesaje publicitare bine ţintite; alteori, însă, e vorba despre lucruri mai grave, precum aflarea numărului cărţii de credit (urmată de golirea contului).


Programele malware evoluează continuu, devenind din ce în ce mai sofisticate, mai greu de detectat şi de înlăturat; în acelaşi ritm, se dezvoltă sistemele de protecţie, menite să apere computerele de intruziuni şi atacuri. E un fel de "cursă a înarmărilor", dramatică şi cu mize importante într-o lume modelată şi dominată în mare măsură de computere şi de Internet.
Şi, pentru a ilustra vulnerabilitatea lumii informatice şi necesitatea utilizării celor mai bune protecţii pe care ni le putem permite, iată câteva dintre evenimentele istoriei scurte, dar intense ale războiului cu malware-ul.

ILOVEYOU a fost un worm care, pornind din Filipine, a infectat iniţial computerele prin e-mail. Prezentându-se sub forma unei "scrisori de dragoste de la un admirator secret/o admiratoare secretă" (vă daţi seama cum s-au grăbit oamenii să deschidă un asemenea mesaj!), e-mail-ul purta un ataşament care, odată deschis, a produs mari necazuri.
"Virusul" (să-i zicem şi noi aşa, pentru uşurinţa comunicării, chiar dacă am explicat mai sus diferenţa dintre virus şi worm şi faptul că nu orice malware este, strict vorbind, un virus) se autocopia şi ascundea copiile în diverse fişiere din computerul victimei; înlocuia diferite fişiere cu copii ale sale; se transmitea singur prin e-mail, descărca singur de pe Internet o aplicaţie capabilă să "fure" parole de computer şi să le transmită celui care crease virusul.
La vremea respectivă, în Filipine nu existau legi care să pedepsească infracţiunile informatice, aşa că, deşi a fost cercetat un anume Onel de Guzman, bănuit a fi creatorul virusului, el a fost achitat din lipsă de probe. Conform unor estimări, virusul ILOVEYOU ar fi produs pagube de cca. 10 miliarde USD.

Melissa, creat de americanul David L. Smith în 1999, a fost unul dintre primii viruşi care a atras atenţia publicului. Melissa era un virus care se răspîndea prin e-mail; odată activat (prin deschiderea mesajului infectat), virusul se autoreplica şi era transmis la alte 50 de persoane din lista de contacte a utilizatorului. Virusul a provocat o asemenea aglomerare a traficului de e-mail, încât unele companii au fost silite să sisteze trimiterea de mesaje e-mail pînă la îndepărtarea virusului.

Klez a reprezentat un jalon important în istoria viruşilor informatici. A apărut în 2001 şi, timp de mai multe luni, a afectat Internetul în moduri foarte neplăcute pentru utilizatori. Una dintre caracteristicile fenomenului Klez a fost faptul că, pornind de la tipul de bază, hackerii au modificat virusul, la puţin timp după apariţia sa pe net, creând versiuni diferite, dintre care unele erau deosebit de nocive. În funcţie de variantă, Klez putea acţiona ca un virus obişnuit, ca un worm sau ca un troian; unele variante puteau dezactiva sistemul anti-virus al computerului, iar altele puteau face computerul infectat pur şi simplu inutilizabil. Altele provocau blocarea inbox-ului din cauza numărului uriaş de mesaje sosite într-un timp foarte scurt, ca urmare a faptului că erau programate să trimită masiv "spam"-uri, câteodată de pe adresa, însuşită fraudulos, a unui contact real din lista de adrese a utilizatorului. Una peste alta, a fost un malware care a creat probleme, cu atât mai neplăcute, cu cât numărul mare de versiuni, cu proprietăţi diferite, făcea foarte dificilă studierea lui şi găsirea unor căi de combatere.

Code Red şi Code Red II, apărute în 2001, exploatau vulnerabilităţile sistemelor de operare ale computerelor ce rulau Windows 2000 şi Windows NT.
În special Windows 2000 s-a dovedit sensibil; într-un computer cu acest sistem de operare şi care fusese infectat, Code Red II crea o breşă (backdoor- vezi mai sus) care permitea unui cracker să acceseze şi să controleze computerul, putând chiar să-l utilizeze pentru a comite infracţiuni. Victima - utilizatorul obişnuit al computerului - nu numai că avea de-a face cu un computer care nu mai mergea cum trebuie, dar ar fi putut fi şi acuzată de delicte, în vreme ce adevăratul vinovat - crackerul care introdusese virusul - rămânea ascuns şi necunoscut.

Nimda (2001) a fost un worm destinat să infecteze serverele, încetinind considerabil traficul pe internet. Una dintre caracteristicile sale cele mai frapante a fost viteza foarte mare cu care se răspândea, iar faptul că infecta serverele a determinat colapsul unor reţele de computere.

SQL Slammer/Sapphire, un virus al serverelor, a provocat, în 2003, pagube estimate la 1 miliard USD; a fost vorba despre evenimente precum căderea serviciului de bancomat al Bank of America, probleme cu serviciul de apeluri de urgenţă 911 în Seattle, erori în sistemul de emitere a biletelor de avion electronice şi, în consecinţă, anularea unor zboruri - efecte care arată cât de grave pot fi urmările unui atac de malware în lumea contemporană, masiv informatizată.

Storm Worm (cunoscut şi sub numele de Nuwar) a debutat în 2006; este un troian care permite controlul de la distanţă al computerelor de către crackeri, care le folosesc, de pildă, transformându-le în "fabrici de spam". A cam speriat lumea internetului prin amploarea atacului dar, deşi cu o răspândire foarte largă, s-a dovedit, din fericire, relativ uşor de îndepărtat, cu ajutorul unor programe anti-virus obişnuite.

Alte atacuri nu sunt însă la fel de uşor de înfruntat, ci necesită soluţii mai sofisticate, mai ales că fenomenul malware a trecut de la computerele de birou şi servere la tot mai multe dispozitive electronice, putând afecta, cu consecinţe încă greu de evaluat, fel de fel de aparate, de la MP3 playere la smartphone-uri şi cine ştie câte altele.